Cu gândul la PROFESOR

  Luna octombrie tradițional actualizează și completează gândurile despre profesor.

Dascălul — cea mai valoroasă și importantă profesie într-o societate modernă!

Reformele acceptate de ei, cei care zi de zi călăuzesc traseul evoluției gândirii, capacității de învățare  și al dezvoltării competențelor elevilor, sunt  percepute  ca niște schimbări foarte actuale și radicale.  Totodată,  acestea duc  la reconfigurarea  imaginii  profesorului în general, plasându-l pe poziția  UNU în triada educației.

Experiența dură a perioadei martie — mai a anului curent a demonstrat talentul și curajul cadrelor didactice din întreaga țară, inclusiv din Gimnaziul Criva. Ei, neimpunători (si neforțați de nimeni) și — au reorientat procesul educațional, modelând stilul propriu de predare — învățare-evaluare. Această perioada a fost o adevărată provocare, care din start a pus în evidență calitățile personale  și competențele profesionale ale fiecăruia dintre noi, profesori, poziționându-ne  în rolul primordial pentru luarea deciziilor la nivel de unitate școlară. Am onorat responsabilitățile și atribuțiile postului, doar din dorința de a convinge societatea, că și în condiții dificile, profesorul găsește soluții optime pentru depășirea  problemelor generate de o situație de criză.

Cel mai îmbucurător fapt al  perioadei de carantină a fost creșterea  numărului elevilor, la propriu, avându-i ca învățăcei și pe părinți acestora. Discuțiile  profesorilor cu părinții au continuat, depășind programul  de lucru.  Ei inițial, fiind  alertați de complexitatea subiectelor ascultate, au rămas, totodată, satisfăcuți și liniștiți de claritatea explicării materialului. Astfel, în final, la întrebarea:  ”Doriti ca copii să continue lecțiile  de la 1 septembrie online?”- toți părinții au  răspuns fără a medita —  ”Nu! Toți copii au nevoie  de prezența fizică la școală!”  Prin urmare, în urma experienței trăite de toți  actorii educaționali, putem afirma că elevii au nevoie de acel partener, care facilitează actul de învățare,  care  motivează, încurajează , susține și valorifică potențialul individual al  fiecăruia… si acel partener fidel  este Profesorul.

Este inutil să vorbim despre trecut… dar Trecutului  îi datorăm  Prezentul.   Profeții învățământului  din toate timpurile au stabilit acele culmi  infinite ale educației, prin care încercăm să ne autodepășim. Dar, cert este faptul că  ”cei 7 ani de acasă” —  e acea culme infinită spre care tindem astăzi, și vom tinde  multi ani înainte.

Oare democrația de azi, bazată mai întâi pe drepturi și apoi pe responsabilități, duce în eroare tânăra generație, mulți  dintre ei,  calificând  fals valoarea profesorului?

Dacă am calcula viața unui dascăl în generații crescânde – este mai mult ca probabil,  El  să nu-și afle  niciodată adevăratul merit  și înalta apreciere.  Oamenii au proprietatea de apreciere sinceră doar când ajung pe deplin la maturitate spirituală. Doar o astfel de apreciere va  semnaliza că această profesie își va asigura continuitea.

Suntem convinși, că Profesorul de azi este acel model desăvârșit, care amplifică  valorile  cele mai înalte și perfecte ale omenirii, devenind  catalizatorul dezvoltării educației în RM!

 

Pedagogul e persoana care ”îți deschide ușile” și  te cataloghează cu respect!

El îți oferă bogăția pe care o deține, cerșind de multe ori dorința elevilor de a învăța.

Dreptatea lui  de multe ori contravine cu regulile scrise, dar el cedează  în tăcere.

Așa desăvârșit precum este, el nu încetează să învețe, să încerce, si, poate, să eșueze.

Graiul melodios al neamului prin vocea Lui calmă, transformă zi obișnuită în Sărbătoare.

Om cu Literă Mare, inspirat și  însuflețit din cărți,care adăugă si strop de magie proprie!

Garant al viitorului unei tări, al unui neam, al unei națiuni!

Ivanov Angela,  Director Gimnaziul Criva, raionul Briceni

Добавить комментарий

X

Pin It on Pinterest

X