Un început de an nou cu multe surprize frumoase și evenimente importante!

Vineri, 22.01.2021, în incinta Casei de Cultură Edineț a avut loc ședința cu angajații din domeniul culturii, unde au fost făcute totalurile de activitate pentru anul 2020. Cu acest prilej, conducerea raionului Edineț în frunte cu Președintele raionului, Nicolai Melnic, vice-președinții Gheorghe Pulbere, Iurie Garas, Ion Nistor, precum și Șeful Secției Cultură – Bazatin Angela au adus un mesaj de felicitare cu ocazia Zilei Naționale a Culturii.

 

-Președintele raionului Edineț — Nicolai Melnic: „pe 15 ianuarie sărbatorim ,,Ziua Națională a Culturii”, care îmi oferă o prielnică ocazie de a determina încă o dată rolul culturii în consolidarea spirituală a societății, promovarea și păstrarea valorilor umane și etno-culturale ale neamului nostru.
Consemnarea acestei sărbători este prilejuită de marcarea zilei de naștere a marelui poet al neamului, MIHAI EMINESCU, opera căruia este o dovadă a vocației internaționale a culturii noastre. În această zi de o semnificație majoră pentru conștientizarea rolului culturii în societate, cuvintele marelui nostru înaintaș sunt ca niciodată actuale. „Fără muncă nu există bunăstare, fără adevăr nu există cultură.” Citatul eminescian conține un imperativ care ne îndeamnă pe fiecare din noi să fim mai aproape de idealul de făuritori de cultură, mai aproape de ceea ce ne leagă pe toți într-un gest unic de solidaritate umană și comuniune națională. Stimați lucrători din domeniul culturii, de sărbătoarea Dumneavoastră profesională Vă adresez cele mai sincere felicitări, expresii de profundă recunoștință și apreciere a nobilei Dumneavoastră activități. Grație abnegației, perseverenței și devotamentului ce-l manifestați, contribuiți la formarea unei ambianțe sociale sănătoase, fără de care nu poate domina bunăstarea, prosperitatea, succesul. Vă mulțumesc!”

-Șef Secție Cultură – Bazatin Angela: „ Îmi face deosebită plăcere să adresez cele mai sincere felicitări cu ocazia zilei naționale a Culturii, celor ce o promovează! Dumneavoastră aduceți un aport considerabil în dezvoltarea artei, în păstrarea și promovarea tradițiilor și obiceiurilor populare, în îmbunătățirea și prosperarea vieții spirituale a întregului neam! Vă doresc să fiți mereu în lumina frumosului, să vă realizați visele și speranțele, năzuinţele și aspiraţiile!”Начало формы

Pentru aportul și munca depusă cu succese în domeniul culturii, întru promovarea, păstrarea și consolidarea valorilor etno-culturale ale neamului, cei mai buni angajați au fost apreciați cu diplome de merit din partea Secției Cultură, Consiliului Raional Edineț și Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.

Din partea Secției Cultură au fost nominalizate: cu mențiuni – Casele Cultură s. Șofrîncani și Chiurt; pentru locul 3 Casele de Cultură din satele Brătușeni, Hancăuți și Rotunda; pentru locul 2: Casele de Cultură din satele Parcova și Târnova; locul 1 — Casa de Cultură Trinca; iar Cea mai reprezentativă Casă de Cultură – Casa de Cultură Gordinești.

Președintele raionului, Nicolai Melnic, a înmânat diplome persoanelor cele mai active din domeniul Caselor de Cultură: Rența Aliona, Beșliu Claudia, Jitaru Mihaela, Roșu Tatiana, Bologan Aliona.

Pentru merite și rezultate deosebite în activitatea profesională, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării a apreciat cu diplome de merit următorii angajați: Fulga-Andriescu Lilia specialist principal Secție Cultură, Costaș Elena director Casa de Cultură Trinca, Tozlovan Ludmila conducător colectiv de dans  „Gornița” s. Șofrîncani, Ganușceac Stela conducător formației cu titlu model „Țărăncuța” s. Hincăuți.

 

Добавить комментарий

X

Pin It on Pinterest

X