Legenda despre Baba Dochia

 

În arealul românesc sunt diverse variante despre legenda Babei Dochia, rod al imaginației mai multor generații. Legenda populară spune că fiica lui Decebal s-a urcat cu oile pe muntele Ceahlău, în Bucegi. Ea, fiind fată de împărat, era atât de frumoasă încât toți fiii de imparați și de crai şi-o doreau de soţie. Însâ Dochia i-a respins pe toți. Unul dintre pețitori, fiind refuzat, pornește razboi împotriva tatălui Dochiei, îl învinge, îl prinde și ajunge la palat, la fată, cu gândul s-o ia de soție cu forța. De frică să nu ajungă în mâna acelui violent pețitor, împaratul Traian, fata s-a rugat unei vrăjitoare să o prefacă într-o babă urâtă și zbârcită. Dochia s-a îmbrăcat în noua cojoace, deoarece era o iarnă aspră, s-a dus în pădurea de pe munte, într-un loc pustiu, și a stat acolo până s-a făcut primavară. Când a dat colțul ierbii și au ieșit ghioceii, baba Dochia și-a zis bucuroasă în bordeiul ei că a venit primăvara și că poate să-și lepede cojoacele. In prima zi din martie a fost soare, cald, așa că baba și-a lepădat un cojoc din cele nouă. A doua zi i-a fost și mai cald, și baba Dochia a mai aruncat un cojoc în prăpastie, iar în celelalte, crezănd că gata a venit vara, a azvârlit în hăul muntelui toate cojoacele. Însa în a noua zi, când tocmai își lepădase ultimul cojoc, vremea se schimbă deodată și începu o vijelie și-un frig, cu ninsoare și lapoviță, încât o îngheță pe babă, prefacând-o în stană de gheața. Cică de atunci a rămas vremea schimbătoare în cele nouă zile de la începutul primăverii. De atunci s-au păstrat  în popor vorba: baba Dochia își leapădă cele noua cojoace și să te ferească Dumnezeu de zilele reci din această periodă a primăverii.

Personajul Dochiei este asociat cu legenda Traian și Dochia, culeasă de Gheorghe Asachi. Despre Traian și Dochia celebrul critic literar George Călinescu spunea că este „rezultatul unei întregi experiențe de viață a poporului român”. Legenda spune că Dochia ar fi fost fiica regelui dac DecebalTraian, cuceritorul Daciei, se îndrăgostește de Dochia. Aceasta refuză să i se alăture și se refugiază împreună cu al ei popor pe muntele considerat sacru de către daciCeahlău. Dându-și seama că nu poate scăpa de patima lui Traian, îi cere ajutor zeului suprem Zamolxes, care o transformă împreună cu turma ei în stâncă.

O altă variantă povestește despre Baba Dochia care a avut un fiu, pe nume Dragobete care s-a căsătorit contrar voinţei ei. Pentru a-și necăji nora, într-o zi rece de iarnă i-a dat acesteia un ghem de lână neagră și a trimis-o la râu să-l spele, spunându-i să nu se întoarcă până când lâna nu devine albă. Fata a încercat să spele lâna, dar, chiar dacă degetele sale au început să sângereze, culoarea lânii rămânea tot neagră. De disperare, pentru că nu se putea întoarce acasă la soțul iubit, a început să plângă. Impresionat de durerea fetei, Domnul Iisus Hristos i-a apărut în cale și i-a dat o floare roșie, spunându-i să spele lăna cu ea. Mulțumindu-i, fata a pus floarea în apă, a spălat lâna și a constatat cu uimire că lâna s-a albit. Fericită că a reușit să ducă la bun sfârșit această sarcină grea, fata se întoarce acasă. Auzind povestea fetei, Baba Dochia se înfurie, crezând că este primăvară, deoarece Mărțișor îi putuse oferi o floare fetei. Pornește îmbrăcată în nouă cojoace (unele variante povestesc de 12) în căutarea primăverii. Pe parcursul călătoriei soarele puternic o face să își scoată, rând pe rând, cele nouă cojoace pe care le purta, până rămâne fără nici unul. Vremea se schimbă brusc și Baba Dochia îngheață.

Folclorul popular românesc asociază cele noua zile de pe 1 Martie până pe 9 Martie cu povestea Babei Dochia, născându-se astfel mitul Babelor.

Lilia Simon, muzeograf Muzeul Ținutului Edineţ

 

Добавить комментарий

X

Pin It on Pinterest

X